Regulament
Amintiri colorate, zâmbete desenate prin joacă
REGULAMENT DE UTILIZARE
LOC DE JOACĂ PENTRU COPII
OPERATORUL
Prezentul regulament este emis de TOTO PLAY AND PARTY S.R.L., persoană juridică română, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2024048116002, CUI 51015162, cu sediul social și locul de desfășurare a activității în Prelungirea Ghencea 94-100, Ansamblul Primăvara, Sector 6, București, telefon 0740 199 008, e-mail [email protected] (denumită în continuare „Toto Play” sau „Operatorul”).
- BINE ATI VENIT!
Am creat acest regulament pentru ca toți oaspeții să se simtă în siguranță și să se distreze. Prin intrarea în spațiul nostru de joacă, va obligati sa respectați prevederile acestui Regulament. Vă rugăm să citiți acest regulament și să îl explicați si, copiilor înainte de a începe joaca.
- CONDIȚII DE ACCES ȘI UTILIZARE
Vârsta și accesul:
- Spațiul de joacă este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani
- Fiecare echipament are limite proprii de vârstă, înălțime și greutate, afișate pe panoul din imediata apropiere a acestuia. Limitele afișate la echipament prevalează.
- Copiii sub 3 ani trebuie însoțiți permanent de un adult și pot utiliza doar anumite echipamente specifice vârstei lor
- Copiii sub 12 ani trebuie însoțiți și supravegheați permanent de un adult responsabil
Încălțămintea și îmbrăcămintea:
- Este obligatoriu să vă descălțați la intrarea în spațiul de joacă
- Accesul este permis doar în șosete curate sau încălțăminte de interior
- Se interzice purtarea de încălțăminte cu toc, catarame metalice sau alte elemente care pot provoca accidente
- Se recomandă purtarea unei ținute sport, comode, fără accesorii periculoase
Condiții de sănătate:
- Este interzis accesul persoanelor olnave sau care prezinta semne de îmbolnăvire (febră, tuse, expectorații, erupții cutanate, conjunctivită sau alte afecțiuni contagioase)
- Este interzis accesul persoanelor cu probleme de sănătate mentală sau fizică care ar putea constitui un pericol pentru sine sau pentru alții
- Părinții au obligația să declare orice problemă de sănătate a copilului care ar putea afecta siguranța
🔴 Declarații obligatorii: Părinții/adulții însoțitori declară că:
- Au cunoștință despre starea de sănătate a copiilor și vor informa personalul despre orice condiții medicale speciale care ar putea afecta siguranța
- Își asumă responsabilitatea pentru medicația necesară copiilor în timpul vizitei
III. REGULI DE SIGURANȚĂ
Obiecte interzise în locul de joacă:
- Orice obiecte ascuțite, contondente sau periculoase (cuțite, foarfeci, pixuri, creioane, chei, etc.)
- Telefoane mobile, aparate audio cu fire, lanțuri lungi în jurul gâtului
- Broșe cu ac, nasturi mari, alte accesorii care pot reprezenta un pericol
- Jucării personale (operatorul nu răspunde pentru pierderea sau deteriorarea acestora)
- Mâncare, băuturi, gumă de mestecat în zona de joacă
Comportament interzis:
- Certuri, bătăi, comportament violent, agresiv sau obscen
- Limbaj urât, injurii, amenințări
- Împingerea altor copii pe scări sau în orice alt loc
- Alunecarea pe burtă sau pe spate pe tobogane
- Săritul de la înălțime în zonele nedesignate pentru aceasta
- Distrugerea jucăriilor și echipamentelor (inclusiv scuipat, murdărie, zgâriere, rupere)
Utilizarea echipamentelor:
- Fiecare echipament are afișat, în imediata apropiere, un panou cu limitele de acces, modul corect de utilizare și pericolele identificate. Te rugăm să îl citești înainte de a permite accesul copilului.
- Echipamentele trebuie utilizate conform destinației lor
- Este interzisă utilizarea echipamentelor de către adulți, cu excepția cazurilor expres permise
- Fiecare echipament poate fi utilizat doar de numărul de copii specificat
- Este interzisă depășirea capacității maxime a echipamentelor
- SUPRAVEGHEREA ȘI RESPONSABILITATEA
Supravegherea copiilor:
Copiii rămân în supravegherea părintelui sau a însoțitorului pe toată durata șederii. Personalul asigură coordonarea activităților, respectarea regulilor de utilizare a echipamentelor și intervenția în caz de nevoie.
- Părinții/adulții însoțitori sunt singurii responsabili pentru supravegherea și comportamentul copiilor
- Personalul Operatorului are rol de supervizare generală și nu răspunde pentru supravegherea individuală a fiecărui copil
- În cazul copiilor sub 7 ani, supravegherea trebuie să fie constantă și la vedere
Limitarea răspunderii Operatorului: Operatorul nu își asumă responsabilitatea pentru:
- Certurile, loviturile, accidentele și relațiile dintre copii
- Accidentele provocate din nerespectarea regulilor de utilizare
- Accidentele cauzate de folosirea necorespunzătoare a echipamentelor (cu excepția defecțiunilor de conformitate cu standardele legale)
- Accidentele provocate din cauza problemelor de sănătate ale copiilor
- Problemele apărute din incapacitatea de comunicare a copiilor
- Neglijența adulților însoțitori
- Furtul sau deteriorarea bunurilor personale
- Accidentele cauzate de comportamentul imprevizibil al copiilor
- Reacțiile adverse la alimente sau băuturi aduse de vizitatori
- Complicațiile problemelor de sănătate preexistente
Răspunderea părinților:
- Părinții răspund integral pentru daunele provocate de copiii lor
- Părinții răspund pentru respectarea prezentului regulament de către copiii lor
- În cazul producerii de daune, părinții vor achita contravaloarea reparațiilor
- SITUAȚII DE URGENȚĂ
Măsuri disciplinare:
- În cazul nerespectării regulamentului, persoanele implicate vor fi invitate sa paraseasca spatiul
- Se poate interzice accesul ulterior pentru persoanele care încalcă în mod repetat regulamentul
Situații de urgență:
- În cazul unui accident, se va anunța imediat personalul Operatorului
- Părinții/adulții însoțitori sunt primii responsabili pentru acordarea primului ajutor copiilor până la sosirea serviciilor medicale
- Operatorul va asista prin apelarea serviciilor de urgență (112) dacă este necesar
- Toate costurile medicale rămân în sarcina părinților/însoțitorilor
ANULARE ȘI REPROGRAMARE
Anulare de către client
- Cu peste 21 de zile înainte de eveniment: avansul se restituie integral.
- Cu mai puțin de 21 de zile înainte: se reține integral avansul.
Anulare de către Toto Play & Party
Restituim integral sumele achitate, în termen de 5 zile lucrătoare. La alegerea ta, reprogramăm evenimentul fără costuri suplimentare.
Forța majoră și caz fortuit
Restituire integrală, fără penalități, pentru ambele părți.
DREPTUL DE RETRAGERE
În baza prevederilor art. 16 lit. l) din OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în contractele încheiate cu comercianții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, clientul nu beneficiază de drept de retragere și de încetare a contractului, având în vedere faptul că prezentul contract este un contract legat de servicii de furnizare de activități de agrement, pentru care a fost stabilită o zi exactă de îndeplinire, respectiv data și ora convenite între părți la momentul rezervării.
Această clauză nu înlătură dreptul clientului de a anula rezervarea în condițiile politicii de anulare, și nici obligațiile operatorului în caz de anulare din partea sa.
IMPORTANT: Locul de joacă este supravegheat video. Înregistrările pot fi folosite ca mijloc de probă în cazul unor incidente.